Turul Casei

AICI și la secțiunea Despre Casa din Lună vei afla cum a luat naștere Proiectul Casa din Lună,  la secțiunea Turul Casei îți prezentăm ce poți descoperi pe acest blog, în timp ce la secțiunea Echipa de Constructori poți afla cine sunt oamenii din spatele acestui proiect.

Îți urăm BINE AI VENIT!

Turul Casei 

Proiectul Casa din Lună s-a născut pentru a aduna toată experiența educațional-artistico-spirituală acumulată în ultimii ani de o serie de oameni frumoși, într-un loc unic, un loc magic, care să le fie drag atât copiilor noștri, elevi, studenți, vizitatori, prieteni, cât și copiilor din noi, pentru a demonstra că mindfulness-ul și spiritualitatea se pot îmbina cu limbile străine, cu art terapia și artele creative, cu tehnologia modernă sau cu jocurile pe calculator. Pentru ca și cei ”stângaci”, așa, ca noi, să deprindă pur și simplu să fie, să se accepte și iubească așa cum sunt, să poată învăța să meșterească obiecte fantastice din fimo, fetru, ață, lână și chiar cutii de cereale, să-și găsească muzica, stilul de dans care li se potrivește, să scrie povești sau să ia parte activ la o piesă de teatru, toate sub acoperișul Căsuței din Lună.

Căci așa cum spunea Ernest Bernea în „Cel ce urcă muntele”:

„Ritmul de viață al lumii de azi este din ce în ce mai puternic. Oamenii mărturisesc tot mai mult lipsa de timp. (…) Lipsa de timp a dus la lipsa de conștiință și la superficialitate. Activ continuu și grăbit, omul de azi nu are bucuria lucrului bine împlinit; el nu e stăpânit de acel fior al conștiinței superioare prin care se desăvârșesc lucrurile, fie că învață litera, că sădește un pom, că face o spiță la roată sau o poesie, că are răspunderea unei opere personale sau colective.

(…) Țăranii vechiului sat, când muncesc, cântă. Ei lasă ceva din ființa lor în fiece lucru, oricât de mărunt ar părea, lucru ce iese din mâna lor însetată. În acest caz, meșteșugul și fapta, în general, sânt în contact cu arta și creația. Se pare că, între noi, doar marii savanți și artiști mai păstrează profunzimea gândirii, consumul interior și creația aproape religioasă a operei lor. Cei mai mulți dintre noi am pierdut aceste simțuri și ne irosim inutil și triști.”

Astfel, pe acest blog vei găsi la secțiunea:

Școala Pricolicilor, povestea de la care am pornit în realizarea atelierelor de mindfulness și dezvoltare personală, laboratoarelor de limbi străine prin artă, atelierelor de depănat și țeșut povești, cursurilor de meșterit și fabricii de artiști. Dacă vrei să-ți înscrii pricoliciul sau să participi chiar tu alături de el la vreunul din atelierele și cursurile noastre, aici vei găsi informațiile necesare.

– Camera cu Licurici, aici găsești articole interesante despre educație, creativitate, limbi străine, arte și povești, clipuri și scurt metraje, recenzii de film, muzică…și câte și mai câte.

–  Dulapul cu Jucării, aici punem spre veghe toate mărturiile, istoriile, desenele, cărticelele și manualele cărora le dăm viață alături de pricolicii, mici și mari care trec pragul Casei din Lună.

Podul cu Jucării, aici sunt adăpostite jocuri virtuale, precum și sugestii de activități creative și idei de strategii inovative pe care le putem folosi în procesul de învățare-educare a noastră ca părinți-Pricolici și a micuților noștri pricolici.

După ce ne-ai cunoscut pe toți și ai aflat cât de cât ce se întâmplă în Casa din Lună, ne mai rămâne acum să te invităm doar, să acorzi copilului din tine câteva minute de răgaz și răbdare în lumea Casei din Lună. De aici încolo totul este o poveste, plină de haz, ghidușii lingvistice și giumbușlucuri care să te facă pe tine să râzi, iar pe pricoliciul tău, să-l farmece și îmbie să cunoască și mediteze cu drag la cele ce-l înconjoară.

Vino, ușa e descuiată, clopoțelul a amuțit, siliplicii păzesc intrarea din gaura cheii, dar primesc pe orișicine vine cu gând bun. Așa că, fă-ți curaj și pășește înăuntru, Casa din Lună are cu siguranță un atelier și pentru pricoliciul tău/ din tine!

1383025_216222325168851_625203450_n

Pentru mai multe detalii, dacă vrei să faci parte din Echipa Casa din Lună sau îți dorești să organizezi un eveniment deosebit, scrie-ne la casadinluna@gmail.com sau contactează-ne la nr. de telefon 0724.433.455.

Te așteptăm cu drag!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s